Görkem Elverici
|
Director General
|
|
După absolvirea colegiului TED Ankara în 1992, Görkem Elverici și-a finalizat studiile universitare ale Facultății de Inginerie a Universității Tehnice a Orientului Mijlociu, Departamentul de Inginerie Civilă, în 1996. În 1998 a obținut apoi diploma MBA în urma absolvirii cursurilor Universității Bilkent. În 2015, Elverici a absolvit programul de management avansat al Harvard Business School. În prezent lucrează la teza de doctorat în domeniul bancar și financiar în cadrul Universității Kadir Has. În 1998 și-a început cariera profesională în cadrul İșbank. De-a lungul carierei sale, Elverici a ocupat diferite funcții de conducere de nivel mediu și superior în cadrul İșbank, HSBC Turcia, Deloitte Consulting și Accenture Consulting. La 1 Martie 2013, Elverici s-a alăturat Șișecam în calitate de director de afaceri financiare al grupului de sticlă plană. A ocupat funcția de director financiar al Șișecam din Mai 2014 până în Iulie 2021 și a fost numit Director General al Șișecam începând cu data de 1 Iulie 2021.
|
Şengül Arslan
|
Director de resurse umane
|
|
În 1997 Șengül Arslan a absolvit cursurile Facultății de Inginerie Industrială din cadrul Universității Tehnice din Istanbul și a obținut diploma de master în cadrul programului de MBA Executiv al Universității Boğaziçi. Arslan și-a început cariera în calitate de consultant de management în cadrul Arthur Andersen. Între anii 2002 - 2004 a activat ca Manager consultant pentru managementul resurselor umane la Ernst & Young. Arslan a fost director de resurse umane la Danone Tikveșli, în perioada 2004-2007, director general asistent al Avea Human Resources în perioada 2007-2011, director general asistent responsabil pentru resurse umane al HSBC Bank și conducătoare a HSBC Global Change Human Resource Transformation între 2011 și 2017. Din martie 2017 s-a alăturat Șișecam după ce a fost numită în funcția de Director al departamentului de Resurse Umane, în plus deținând și funcția de manager pentru comunicare corporativă din 2017 până în 2020. La începutul anului 2021, în urma fuziunii One Șișecam, toate funcțiile de resurse umane au fost centralizate. Din acel moment Arslan a fost responsabilă de gestionarea resurse umane la nivel global, dar și de gestionarea centrală a funcțiilor de sprijin, altele decât procesele de bază ale resurselor umane, cum ar fi relațiile industriale, sănătatea și securitatea în muncă, afacerile administrative și securitatea.
|
Burak Büyükfırat
|
Director de cercetare, dezvoltare și calitate |
|
Burak Büyükfırat a absolvit Universitatea Tehnică din Istanbul, Departamentul de Inginerie Civilă în 1989 și în 1991 a obținut diploma MBA de la Oregon State University. După absolvire, el și-a început cariera în cadrul Kabelwerk Wagner GmbH & Co KG din Germania, în calitate de specialist în investiții. Apoi, s-a alăturat Sabancı Holding, unde între anii 1994 și 2000 a lucrat ca specialist în afaceri comerciale, Director de marketing și planificare, Director de strategie și dezvoltare și Secretar al Comitetului Executiv al Sabancı Cement Group and Akçansa A.Ş. Din 2001 până în 2010, și-a continuat cariera ca director de redresare și restructurare în companii care activează în domeniul ambalajelor, al turnării, al industriei mecanice, al energiei și al industriei siderurgice. Între anii 2010 și 2017, Büyükfırat a ocupat postul de Director de marketing și vânzări în cadrul Erdemir A.Ş., Director General și Președinte al Comitetului Director al Erdemir Çelik Servis Merkezi A.Ş., membru Comitetului Director al Erdemir Romania S.R.L., Director General al Erdemir Mühendislik A.Ş., Coordonator al Grpului în materie de tehnologii în cadrul Erdemir A.Ş., Membru al Comitetului Executiv al Chemson AG Austria Membru al Comitetului director al Akdeniz Kimya. Începând cu 2017, a început să ofere servicii de consultanță și în 2021 s-a alăturat Șișecam în calitate de consilier pentru proiectul „restructurarea tehnologiilor de producție” în cadrul „One Șișecam”. Începând cu 1 februarie 2024, domnul Büyükfırat a fost numit Director de cercetare, dezvoltare și calitate al Şişecam.
|
Gökhan Güralp
|
Director financiar
|
|
În 1999 Gökhan Güralp și-a finalizat studiile universitare în cadrul Departamentului de Administrare a Afacerilor (în limba engleză) la Universitatea Marmara și în același an și-a început cariera profesională la Ernst & Young. Güralp a lucrat ca auditor asistent la Ernst & Young din 1999 până în 2002 și ca auditor din 2002 până în 2003, director de afaceri financiare la Bechtel Enka din 2003 până în 2004, director de audit la Ernst & Young din 2004 până în 2007 și ca director de audit la Ernst & Young Moscova din 2007 până în 2008. După ce a lucrat ca manager senior în cadrul Ernst & Young Istanbul din 2008 până în 2011, Güralp a lucrat ca Manager de buget, planificare strategică și raportare în cadrul Eti Gıda Sanayi Ticaret A.Ș. din 2011 până în 2014. În perioada 2013 - 2014 a ocupat simultan funcția de director financiar și membru al Consiliului de Administrație la Eti Romania SRL. Güralp a activat ca director de audit intern în cadrul Zorlu Holding A.Ș. din 2014 până în 2015. S-a alăturat Șișecam și a ocupat funcția de manager al Grupului de control financiar și raportare din Noiembrie 2015 până în Ianuarie 2016. În Ianuarie 2016 a fost numit în funcția de director de analiză și control financiar. De la 1 Iulie 2021, domnul Güralp a preluat funcția de director financiar al Șișecam.
|
Gökhan Kıpçak
|
Director al departamentului de informații
|
|
Gökhan Kıpçak a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică a Universității Tehnice din Istanbul și a obținut diploma de master în cadrul Facultății de Administrare a Afacerilor, Departamentul de Inginerie Industrială a aceleiași universități. În 1988 Kıpçak și-a început cariera ca expert IT în sisteme de vânzări și producție în cadrul ECA, după care, între anii 1991 și 1998, a ocupat funcția de manager IT pentru sistemele de vânzări ale Coca-Cola. Acesta a activat în calitate de manager IT în Coreea de Sud între ani 1998 și 2000, manager al programului SAP între 2000 și 2007, director al departamentului de informații și membru al Comitetului executiv între 2007 și 2018 în cadrul Coca-Cola İçecek. În anul 2017 a fost numit și director de dezvoltare al Coca-Cola İçecek. Dl. Kıpçak s-a alăturat Șișecam pe data de 20 Mai 2019 în calitate de director al departamentului de informații.
|
Dr. Selma Öner
|
Directorul lanțului de aprovizionare
|
|
În 1995 Dr. Selma Öner a absolvit cursurile Departamentului de Inginerie Industrială ale Universității Tehnice din Istanbul și a obținut diploma de master și doctoratul în cadrul Departamentului de Inginerie Industrială a Universității Boğaziçi. În 2014 a absolvit programul de management general al Harvard Business School. Dna Öner și-a început cariera ca asistent de cercetare în cadrul Universității Boğaziçi și apoi s-a alăturat echipei Șișecam în 1997. A lucrat inițial ca inginer logistic la Paşabahçe Cam San. ve Tic. A.Ş., apoi a ocupat diverse funcții de conducere înainte de a deveni directorul lanțului de aprovizionare al Trakya Cam A.Ș. În 2017 Dr. Öner a fost numită în funcția de coordonator achiziții în cadrul Șișecam și în funcția de director de achiziții în cadrul Șișecam în ianuarie 2018. Începând cu 1 iulie 2021, Dr. Öner ocupă funcția de director al lanțului de aprovizionare al Șișecam.
|
Beytullah Şahin |
Director de producție |
|
Beytullah Şahin a absolvit Universitatea Akdeniz, Facultatea de Inginerie Minieră în 1995. În perioada 1996-1998, a lucrat ca asistent de cercetare în cadrul Departamentului de prelucrare și valorificare a mineralelor din cadrul Middle East Technical University și a obținut o diplomă de master în același domeniu. Ulterior, a absolvit diverse programe de formare pentru cadre de conducere, printre care Leadership Academy Baltas, Stanford University Strategic Marketing și INSEAD Executive Leadership Program. În 1998, Șahin a început să lucreze ca inginer de operațiuni la fabrica Trakya Cam Sanayii A.Ș din Mersin. În 2004, a preluat funcția de Șef al Departamentului de achiziții și planificare a materialelor, iar în 2009 a fost numit manager responsabil de gestionarea materialelor și planificarea producției în cadrul aceleiași unități. În 2012, Șahin a fost numit în funcția de Director General al uzinei de sticlă plană Trakya Glass Rus AO Russia. În 2017, a devenit Director Administrativ al Șișecam Flat Glass Italy S.R.L. la fabrica de sticlă plană din nordul Italiei. În timpul mandatului său, a gestionat procesele de punere în funcțiune și de integrare a fabricii de sticlă plană a Șișecam Flat Glass South Italy S.R.L., care a fost achiziționată în aceeași perioadă. În 2021, Șahin a fost numit Director principal de producție în cadrul Diviziei de sticlă arhitecturală. În anul următor, a devenit Director principal de producție în cadrul Departamentului pentru operațiunile europene. El a supravegheat gestionarea și integrarea proceselor fabricii de produse refractare Refel SpA, cae a fost achiziționată în aceeași perioadă. Începând cu 1 martie 2024, domnul Şahin a fost numit Director principal de producție în cadrul Şişecam.
|
Ebru Şapoğlu
|
Director de vânzări
|
|
Ebru Şapoğlu a absolvit Facultatea de Economie cu predare în limba engleză a Universității din Istanbul și și-a început cariera în cadrul Grupului de sticlă plană al Șișecam. Aceasta a finalizat Programul Leading in a Global World (Lider într-o lume globală), organizat în cooperare academică cu Universitatea Boğaziçi și Universitatea din Texas, precum și Programul Executive Leadership (Conducere executivă) organizat în colaborare cu Șișecam și INSEAD. De când a început să lucreze în cadrul Grupului de sticlă plană, și-a asumat responsabilitatea în diferite funcții ale companiei, inclusiv proiecte de marketing, vânzări, afaceri și dezvoltare a pieței. A fost numită director de marketing și vânzări în 2016 și director de marketing și vânzări senior (Sticlă plană) în iulie 2021. Începând de la 1 ianuarie 2022 Şapoğlu este director de vânzări în cadrul Şişecam.
|